Ale tineretii valuri

In criza de inspiratie, mi-am adus aminte de vechile pasiuni ale tineretii


M-am intrebat de ce...
M-ai trezit intr-o dimineata cu gandul tau ratacit inca pe perna satula de aceeasi frunte incretita de ganduri. Primele clipe au fost petrecute in bezna halucinanta a prezentei tale iluzorii. Credeam ca esti si mi te inchipuiam aproape..., dar...dar...se pare ca ma amageam din nou cu peisajul pustiu. Desprins din visul intunecat in care imi vindeam sufletul in schimbul unei fasii de speranta, m-am ascuns...m-am tot ascuns la nesfarsit de teama de-a nu ma vedea, de-a nu ma recunoaste...! Dupa ani in sir de obscuritate, am pipait peretele si parea proaspat vopsit cu var alb. La usa camerei mele un prosop inchis la culoare atarna batut de vant. Un straniu miros de lumanare ? ...sau era doar fumul care ma facea sa cred ca simt acel miros? Cand arunc o privire spre patul prafuit, te zaresc stand si citind din vechile mele poezii scrise fara sa stii, toate pentru tine si pe care nu le citisei niciodata. Pareai trista... Pareai rupta de lume si neinteleasa chiar de tine insati. Pe obrazul tau vedeam lacrimi iar in ochii tai... suspine. Intr-o clipa de disperare am incercat sa vin spre tine, dar m-am oprit...! Stiam ca nu te pot atinge ... stiam ca nu te pot simti, ca nu pot sa iti vorbesc...Si mai aveam atatea sa iti spun..., sa-ti arat atatea locuri minunate pe care le aflasem cautandu-te pe tine...! Gasisem un loc in care spuneam ca voi fauri ceva doar pentru noi, un loc in care sa fii doar a mea, un loc mai minunat decat orice inchipuire, in care nimic nu este la intamplare, un loc unde te asteptam... simtind ca o sa vii.! Erai chiar si acum mai frumoasa decat roua pe care ti-o stergeam de pe frunte in diminetile cand realizam c-am adormit imbratisati sub acelasi stejar care inca mai priveste cu durere in zare, asteptandu-ne din nou lang el. Era doar al nostru si odata cu noi, traia si el o poveste de iubire dincolo de orice inchipuire. Am strans din dinti caci toate astea au fost si din ele ai mai ramas doar tu, dovada existentei noastre. Prea devreme s-a sfarsit, prea usor te-am pierdut in visul de neguri, prea frumos ar fi fost totul, daca as fi avut inca o sansa...! Ce este paradisul fara cea mai frumoasa dintre florile gradinii mele? Ce e eternitatea fara prezenta ta? Ce sunt eu fara tine, cand tu esti tot ce am? Ce pot fi cand nu sunt decat ce-ai vrea sa fiu? Cum pot sa fiu, cand eu nu sunt? Cum pot astepta cand asta am facut mereu? Cum pot spera?.. cand stejarul nostru s-a uscat de mult...